Măsuri de prevenție și siguranță sanitară
Concentrația de sare la Terra Salin este de 10 ori mai mare decât într-o salina naturală, datorită aparatelor perfomante existente în locatiile noastre.
Sarea are în compoziția chimică clor, iar faptul că echipamentul medical asigură un microclimat hipersalin (atingând concentrații de până la 25 mg pe metru cub), garantează sterilitatea camerei și a microclimatului.
Recepția și grupul sanitar sunt dotate cu lămpi U.V., iar dezinfectarea suprafețelor se face frecvent.
Programul, ședințele si respectarea numarului de participanti in salile comune se fac pe baza de programare și în urma unui triaj telefonic.
Sistemul de ventilație performant pornește după fiecare ședință pentru a evacua aerul existent și a introduce aer proaspăt, filtrat în prealabil, din exterior.
Cand cei mici se joacă împreună si tușesc în apropiere, ca efect al aerosolilor de sare, particule de salivă se impregnează cu sare, iar agentul patogen este DISTRUS prin intermediului CLORULUI care dezinfectează și a SODIULUI care deshidratează – mediul este hipersalin si asigura sterilitatea spatiilor.
Reguli generale
- Accesul în salină se face doar pe bază de programare în avans, ședințele încep întotdeauna la fix și durează 45 de minute.
- Responsabilitatea supravegherii copiilor pe durata ședinței revine părinților sau însoțitorilor.
- Este important să îi supravegheați pe copii în așa fel încât să nu se lovească, să nu le pătrundă sare în ochi, să nu arunce cu sare şi să nu intre în conflict cu cei din sală.
- Recomandăm copiilor să vorbească încet, să nu se împingă și să fie cât mai puțin agitați. Hipervascularizația şi hiperventilaţia căilor respiratorii pot exacerba proprietăţile sării astfel încât să devină factori iritant.
- Vă rugăm comunicați persoanei de la recepție orice disconfort sau durere.
- Vă rugăm, pe cât posibil, să limitați convorbirile telefonice, să păstrați intimitatea acestora și să vorbiți încet, în așa fel încât să nu îi deranjați ședința.
- Pentru a fluidiza accesul participantilor la sedinte, recomandăm strângerea jucăriilor înainte de finalul şedinţei.
- Dacă faceți fotografii și apar și alte persoane în apropiere, vă rugăm solicitați-le acceptul pentru publicarea imaginilor în rețelele de socializare.
- Asiguraţi-vă că prietenii/rudele care vă însoţesc se informează referitor la afecţiunile în care haloterapia NU este recomandată.
- Camera pentru mic si mare este destinată unui număr de 4-5 familii (în funcție de nr. de persoane), iar Camera pentru relaxare se poate rezerva pentru ședințe individuale, conform triajului telefonic.
- Schimbatul scutecelor se poate realiza la măsuţa special amenajată în grupul sanitar.
- Ne-am bucura să fiţi deschişi şi să puneţi oricâte întrebări, ne vom strădui să vă răspundem sau vom solicita sprijinul specialiştilor.
- Participarea la atelierele pentru copiii se confirmă prin plata în avans a biletului care nu este rambursabil. Acestea nu sunt incluse în abonamente, fiind vorba de colaboratori externi.
- În cazul în care nu puteți ajunge la ședințe, vă rugăm să anunțați în prealabil. Anularea cu mai puțin de 60 de minute înainte va duce la imposibilitatea reprogramării ședinței din cadrul abonamentelor. Excepție fac cazurile de forță majoră (accidente, probleme de ordin medical, febră bruscă, etc…).
- Efectele benefice ale haloterapiei nu se observă după doar o şedinţă. Asemenea salinelor naturale este necesară o cură de cel puţin 10 şedinţe.
- Consumul de lichide și alimente în timpul și după haloterapie (~30 minute) este interzis.
- Vă rugăm încurajații pe copii să sufle nasul, atât în timpul cât și după sesiunea de terapie.
- Este posibil să experimentaţi o senzaţie de uscăciune a cailor respiratorii în timpul sau după haloterapie, este normal.
- Vă rugăm să ne aduceţi la cunoştinţa orice efect secundar al terapiei (pozitiv sau nu).
- Pentru persoanele cu ten/piele uscată: folosiţi creme mai grase după terapie; efectul durează doar cât timp faceţi terapia.
- Sarea folosită este din salina de la Tg Ocna sau Ocna Dej, iar pe jos este sare de mare (certificatul de conformitate este afișat la recepție).
- Sarea corodează, vă recomandăm să limitaţi folosirea aparaturii tehnice (telefon, computer)